Fluierate, pipaite pe strazi, in mijloace de transport, agresate verbal, femeile sunt considerate vulnerabile, la dispozitia oricui, doar pentru ca sunt femei.
Nu mai vorbesc de abuzurile grave, ca in cazul pe care il cunoastem toti, al jurnalistei violate fara ca o singura persoana de pe strada sa fi alertat politia.
Nu exista "poate il cunostea", nu exista "dar cum era imbracata", nu exista "dar daca a provocat prin postura" -cum citeam pe net...nu exista absolut, dar absolut nicio circumstanta atenuanta pentru abuzator.
Indiferent cum ne machiem, ne imbracam, avem parul blond sau nu etc. etc.etc., nimeni nu are dreptul de a ne abuza: verbal, fizic, emotional, psihic.
Preiau si ma declar solidara cu cele declarate in editorialul
"Cand nu reactionam, incurajam violenta sexuala impotriva femeilor!"
si ma alatur oricand unui mars sau protest impotriva abuzurilor la care suntem zi de zi supuse, in sau in afara casei.
Sursa: http://www.feminism-romania.ro/presa/editoriale/1151-cand-nu-reacionm-incurajm-violena-sexual-impotriva-femeilor.html
Organizaţii semnatare:
Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen (A.L.E.G.)
Asociaţia Front
Asociaţia ANAIS
Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE)
Asociaţia E-Romnja
Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
Asociaţia Transcena
Asociația femeilor împotriva violenței – Artemis
Societatea de Analize Feministe AnA
| Când nu reacționăm, încurajăm violenţa sexuală împotriva femeilor! |
COMUNICAT DE PRESĂ
În legătură cu apelul lansat ieri de Europa FM şi Radio 21 pentru identificarea agresorului care în data zilei de 10 septembrie a comis un viol asupra unei jurnaliste în zona centrală a Capitalei, organizaţiile neguvernamentale semnatare doresc să aducă în atenţia publică faptul că în România continuă să existe un grad mare de toleranţă la violenţa împotriva femeilor şi că autorităţile publice responsabile acţionează deficitar în gestionarea şi sancţionarea faptelor de violenţă sexuală. În același timp, este îngrijorătoare lipsa serviciilor specializate de suport spre care victimele să fie îndreptate de către Poliție sau serviciul medical de urgență cu care iau primul contact.
Indiferența societății se datorează în primul rând acceptării violenței împotriva femeilor ca pe un fapt minor, atât de către publicul larg, cât și de instituțiile care ar trebui să intervină. Prejudecățile despre femei sunt direct responsabile de această indiferență. În cazul comiterii unei agresiuni sexuale, victimele sunt învinovăţite, direct sau indirect, pentru agresiunea suferită, spunându-se despre ele că „au provocat” cu ceva, că nu erau îmbrăcate corespunzător sau că este vina lor că s-au aflat pe stradă la o anumită oră. În cazul agresiunii în care a fost implicată jurnalista de la Europa FM, colegii ei au ţinut să prevină astfel de prejudecăţi, menţionând că violul a avut loc în centrul Capitalei, în plină zi. Indiferent dacă agresiunile se petrec ziua sau noaptea, la periferie sau în centrul oraşului, indiferent de cum era îmbrăcată persoana agresată şi dacă agresorul era necunoscut sau un apropiat al acesteia, întreaga culpă pentru comiterea agresiunii trebuie să cadă asupra agresorului, nu asupra victimei.
Un viol este raportat în medie la fiecare 10 ore în România, dar din numărul total de plângeri ajunse la Poliţie, foarte puţine se finalizează cu o condamnare. În 2011 s-au soluţionat de către Poliţie 780 de cazuri de viol dar trimise în judecată au fost numai aproximativ jumătate dintre cazuri : 468, din care 3 cu moartea victimei, iar în 2012 s-au soluţionat de către Poliţie 895 de cazuri şi au fost trimise în judecată 440 din care 158 victime sub 15 ani şi 2 cazuri cu moartea victimei (Raport de activitate 2012, Ministerul public, Parchetul de pe lîngă înalta curte de casaţie şi justiţie, Statisticile pe anii 2011 şi 2012 ale M.A.I. – I.G.P.R.). Dacă în alte ţări sarcina strângerii de probe revine sistemului judiciar, în România victima este cea care trebuie să dovedească fapta. De foarte multe ori victimele nu sunt crezute, sunt re-victimizate prin felul cum sunt tratate de către polițiștii, procurorii şi funcționarii care înregistrează plângerile, nu pot aduce martori sau nu au alte dovezi necesare cum ar fi certificatul medico-legal. Emiterea unui certificat medico-legal în România costă între 50 şi 200 lei în funcţie de probele efectuate, cel puţin în Bucureşti. Câte femei îşi pot permite acest cost?
Ca şi când toate aceste obstacole în calea pedepsirii agresorului nu ar fi fost de ajuns, noua Lege a Medierii pune victima şi în postura de a răspunde la întrebarea dacă nu cumva ar vrea să se întâlnească cu agresorul pentru a cădea la pace şi a evita un proces. Violenţa sexuală împotriva femeilor este o încălcare gravă a drepturilor omului, iar favorizarea agresorului prin crearea unor căi legale de evitare a pedepsei contravine prevederilor Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenţei domestice, principalul document european ce întărește drepturile femeilor, document pe care Guvernul României şi-l asumă, fiind în curs de semnare.
Din păcate, aceste date brute nu reflectă decât disfuncționalitățile sistemului legal în pedepsirea agresorilor şi nu ne furnizează nicio informație despre victimă, despre serviciile datorate în mod legal ei (conform Legii 211/2004 privind protecţia victimelor unor infracţiuni) sau pur şi simplu despre drumul plin de obstacole al supraviețuirii unor episoade de violență sexuală (blamare, rușine, ignorare, probleme emoţionale personale şi ale familiei). România va trebui să transpună până în 2015 Directiva 2012/29/EU - Standardele minime privind drepturile, asistența și protecția victimelor criminalităţii, adoptată în noiembrie 2012, care menţionează distinct violenţa de gen. Violenţa sexuală este considerată ca formă gravă a violenţei de gen, de aceea sunt importante servicii specializate întrucât, spune textul directivei, „femeile victime ale violenței bazate pe gen și copiii acestora necesită adeseori un sprijin și o protecție deosebite din cauza riscului ridicat de victimizare secundară și repetată, a riscului de intimidare sau de răzbunare asociat unor astfel de violențe”. Din păcate serviciile specializate pentru victimele violenței sexuale (centre de criză pentru viol, centre de consiliere) sunt aproape inexistene în acest moment.
Deși cele mai mediatizate cazuri sunt cele în care violatorul este un necunoscut, statisticile demonstrează că în majoritatea cazurilor de violență sexuală, agresorul este un cunoscut al victimei, cineva care are acces la aceasta. De asemenea, organizaţia UN Women arată că 50% dintre victimele violenței sexuale sunt minore, fiind cu atât mai ușor de intimidat și descurajat de la depunerea unei plângeri.
Foarte multe dintre aceste cazuri nu ajung niciodată să fie raportate, și nu e de mirare, având în vedere sistemul ostil cu care victima trebuie să se confrunte, cel puțin în România. Campanii precum Marșul Panaramelor (București, 2011) împotriva blamării victimelor violenţelor sexuale sau Festivalul Egalității de Gen (organizat anual la Sibiu), campaniile V-Day și 16 Zile de Combatere a Violenței Împotriva Femeii sunt modalități prin care organizațiile neguvernamentale active în domeniu încearcă în mod constant să producă schimbări de atitudine și comportament în societate legate de prejudecățile pe care le avem legate de violența împotriva femeilor.
Salutăm apelul jurnaliștilor de la Europa FM și Radio 21 în sprijinul colegei lor și sperăm ca el să se continue printr-un interes crescut al mass-mediei față de problema violenței sexuale. Sperăm ca împreună, ONG-urile specializate și instituțiile media interesate să prezinte acest subiect într-un mod responsabil, să reușim să atragem atenția opiniei publice și a autorităților și să schimbăm indiferența față de violență: e necesară sancționarea violenței atât prin luarea de atitudine civică, cât și prin intervențiile responsabile ale autorităților. Pentru că ori de câte ori un fapt de violență sexuală rămâne nepedepsit, agresorul învață că poate abuza fără a păți nimic."
|
